La poarta gândului

Străin în simţuri şi limbaj de laic,
Mă sting şi mă frământ într-un mediu algic.
O mână deshidratată proclamă:
Tu n-ai suflet dar poţi fi alnic.

S-a retras pe o piatră,
Şi şi-a inchis inima neagră;
O rază şi-a făcut loc printre vieţuitoare
Şi a gustat o picătură din izvoare.

Atunci sânge a curs
Prin venele muribundului,
Transformându-se într-un urs
Prin dispozitivul de ochire a bunicului.

"Să fii mândru, fiule,
Că de mult te-am aşteptat.
Îndreaptă arma şi trage! "

Atunci inima mi-a murit
Odată cu sangele tâşnit.
Mă zbat c-un plumb în coastă
Şi-mi aştept idila amoroasă.

Prozaic s-au făcut gesturile,
Rupând carnea de pe oase,
Aducând ofrandă domnului judecător,
Ne-am apucat să mâncăm sub dorinţa unui indrumător.

Si iată fiinţă, ce-ai putut face
Să hrăneşti câteva popoare;
Cu a mea costită
Să-ţi fie de bine, bunică!

M-am dus la culcare,
Giftuit de speranţe.
Sărut mana părinte;
Dracul să te astâmpere;
Că m-ai mânjit cu sânge
Din mamă si tată,
Mi-ai vârat o sulita in coastă
Sugând sânge democrat sau comunist
Invoc plăcerea de a fi nonconformist.