Un suras in ploaie

Pe drumul pietruit si presarat cu flori, la marginea sa rasuna dintr-o stanca veselia apei. Gustul sau dulce si mici valuri zglobii in raza soarelui, te dezbraca de povara tesuta si te ademeneste in balta miraculoasa. Era sa-mi inec gandul daca nu ma trezise umbra arborului vesnic, as fi fost si acum in nuanta limpede albastra ce-mi revigorau oasele lipsite de orice speranta. Domol ma indrept catre martorul celor cinci generatii ce a ascuns ura si iubirea dand nastere la cununa protectoare. Trudit de suprafata pamantului ma asez lin pe iarba verde maiestoasa, sprijinandu-mi spatele pe racoroasa scoarta a copacului. Sa fi vazut atunci nebunie de zburatoare, ciripit, care mai de care, sa se indrepte spre izvoare , picau ca niste fructe scuturate nici urma de vietuitoare doar fulgi si frunze miscatoare. Privesc cu nostalgie intelepciunea trecatorilor bine oranduita in firava lor fiinta ce schitau prin semne viata existenta. Cu o oarecare jena, arunc o vorba ce avea sa tulbure un tanar trecator.

Incotro duce acest drum tinere.. ?

Nicaieri domnule ! ..imi raspunse din politete c-un chip posomorat si continua drumul..

Daca ar fi fost sa duca undeva sunt sigur ca nimeni nu se mai plimba, adauga un omulet vesel cu salturi pe spate si zornaind dintr-o cutiuta magica.

Dar cine esti dumneata si asa murdar pe fata ? Intrebam eu surprins, de raspunsul dat al tanarului si de intruchiparea fapturii prezente.

Eu sunt Rasul frate cu Plansul ce-i fac pe oameni sa uite de mahnirea naturala!

Da bine mai zici omule, ca-n aceasta gradina cu suflet de buruiana trebuie sa existe un clopotel nostim care sa risipeasca furtuna primejdioasa. Sa-mi scuzi indrazneala dar unde-i Plansul?

Progenitura incepuse sa rada zicand:

Ha ha straine..

Plansul e la locul lui, acolo unde zace dusmania, ura si invidia. E in temnita celor zece pacate, plange si se roaga spre a le fi iertate . Dar sa stii ca nu-i sort de izbanda in fata gardienilor, ce stau neinduplecati chinuindu-i cu morala.

Apoi facu doua salturi ametitoare si in liniste plecase. L-as fi urmarit indeaproape pe omuletul cu doua fete, dar sprinten de picioare dispare in multimea covarsitoare.

Acesta nu e semn bun, imi trecuse prin cap vorbele lui tata, si dau sa ma ridic cand de-odata un prichindel cu parul de aur si ochi de emerald trase de mana, sa ma ajute.

Sprijiniti-va de mine nene.. imi spune copilul crezand ca-s ranit.

Ma sprijin cu palma pe umarul sau si merg condus de el pana la poarta nevazuta. Infricosare dulce se arata la poarta nevazuta. Copilul nici n-a asteptat sa-i multumesc, ca a si fugit din ochii mei ce erau raniti de o priveliste ispititoare. Piatra zidului scotea sunete ce-mi zbarlea parul de pe mana conturand astfel intreaga scena, plina de culori miscatoare si priviri patrunzatoare.

Dau sa trec de cununa intrarii vii si nemuritoare ce izvora din piatra cetatii cand de-odata ochii se atintira pe mesele moarte ce purta povara diverselor obiecte, matasuri si roade ale pamantului sub stapanirea unor malefici negustori nestiind decat de bogatie, storcand sufletul fiecarui trecator amagindu-l cu vorbe.

Imi vine sa distrug starea pretiosului metal ce conduce si modeleaza necesitatea ce ar fi trebuit sa fie libera. Ma supun valorii si ma asez pe un scaun cu privirea la haosul bine organizat din spatiul special amenajat. Pun cotul pe masa, cand de-odata isi facu aparitia o silueta indrazneata ce te lovea cu vorbe duri precum taria ce mi-a fost servita de dinaintea ochilor lacrimati de durerea matelor goale apasate de o foame.

Era atat de uscat in jurul meu incat doar rasul de la masa alatura ii dadea viata lemnului istovit, pe care se asezara diversi indivizi. Simteam cum aluneca lichidul otravitor pe structura interna ducandu-ma intr-o stare jalnica ce avea sa-mi tina mai tarziu, de sete si de mancare. Trantesc minereul in care mi-a fost servita otrava si fara a mai sta pe gand, las pe masa partea de plata si plec de-ndata ! Simteam cum se invarte pamantul si picioarele cufundandu-se in nisip, eram in picioare si m-am sprijinit de un stalp. Era cel mai bun prieten al meu, reusise sa-mi ofere sustinere reala, ii zambisem si l-am imbratisat de bucurie, inainte de plecare. Imi revenisem cu stupoare, la primult zambet aratat din departare. Era o domnita scunda si vesela ce-mi parea cunoscuta, se uita la mine si dupa cateva secunde se ascunse dupa o sarghie. Ma duc la locul de viermi si ma opresc indreptul ei, privindu-i mana ce se juca cu secretia colorata in timp ce negocia la calitate, valoarea estimata.

Poftiti.. Poftiti.. alegeti nu va sfiiti ! – Ma intampina muritorul scuipand numai trufie pe voalul galben din mana mea!

L-am pus la loc facandu-mi doar intrarea in magazie, sa ma ating cu domnisoara numai in gandire.

Simteam mana ei rece si transpirata,

Imi simteam emotia voalata

Ochii straini de iubire,

Ma strapungeau cu o amintire.

„Cosciugul ce zacea in dreptul meu rece si colorat, cu trupul mic si slab, raspundeam Da.. Da.. Da.. !”

Fara cuvinte am dat inainte , mi-am cerut scuze si i-am rapit un zambet plin de tristete cu gandul ca am sa ma intorc si am sa-i aduc numai miresme. De un calm strain m-am dus la bobocii timpurii, rupandu-i existenta si i-am oferit jertfa la zidul unde statea incatusat cu dragoste si tinut in streangul fericirii, ochii fiintei milostive ce se uitau la mine. Aceasta e mana puterii fara ratiune cu dovada de cea mai imbecila cultura de unde se prezinta si sistemul de cantarire al sufletelor ce ajung sa cada, atunci cand mintea lor e slaba. M-am ferit in ultima clipa de vorba ce mi-a fost aruncata ca o sulita ce avea sa se infinga in inima mea „patata”. M-am repezit la el scuturandu-l de praful societatii l-am invelit cu sange in mintea mea infecta. Recunosc am dat inapoi nu i-am spus nimic, l-am lasat sa ma goneasca, sa i-au distanta de friptura copioasa ce avea sa sature ochii a catorva adulti ce mai tarziu au sa comita si rusinea prevazuta. Fiind imbracat numai cu rabdare si iluminism mergeam bulversat cu crima comisa si blasfemiam ziua dreptatii pe pamant cu a sa alteta .

M-am impins cu trupul in aerul lasat cald si-am continuat sa merg razad de egosimul ce l-am zarit la cativa pasi batut de vant, caci a lui compozitie nu era vie. Era o sculptura si cerea supunere ca de altfel traiai de izbeliste. Si acum rad cand stau in fata lui, oare nu stie ca suntem cu totii egali si ca el sau eu scriem in natura aceleasi vorbe de durere sau bucurie ce le asternem in ziua de maine ?! Cum puteti fi atat de orbi, intoxicati cu drama zilei de azi uitand ca traim cu totii mereu in trecut! Pun mana pe chipul sau incercand sa-i deschid ochii dar nu reusesc si astfel ma aleg cu ceanura sufletului meu. De durere am cazut in genunchi si vazandu-ma uimit de a mea putere, l-am rasturnat ca pe un butuc. Trasnet am auzit de pe zidul aparat, priviti-l ! ..ce l-a apucat?!..

Iata ca a sosit si turma cu ai lor ochi bulbucati si supusi, tipau si alertau soldatii de pe zidul aparat. Zid ce era aparat de flori aparent uscate cand infloreau trimiteau mii de sageti in dusmanii din cetate. Nu erau platiti sa apere castelul, te lasau sa intrii si-ti distrugeau modelul. Nu m-am trezit in locul cu isprava, caci lovit, am deschis ochii in fata Regelui si Reginei Intelept in camera ganditoare. Mi-au privit comportamentul inca de la intrare cetatii, mi-au soptit .

Ti-am vazut adevarata nebunie in tine, dar nu rea si voita ca acea existenta in a mea imparatie. ..imi marturisi Regele .

„ Te-am fi pus in streang intr-o clipire,

Dar am zarit in tine o urma de lovire.

Te chinui s-o ascunzi adesea

Facand lucruri ca acestea

Si nu strigai la cer

Cand afara era frig si ger

Tremurai la intrare in castel

Dar in gandul tau aveai un tel

Sa intri si sa-mi vorbesti

Fara glas, sa-mi spui cine esti

Nu e nevoie sa-mi explici

Cand lumea iti cere sa te implici

Si sa nu poata sa-ti dea

Dreptul de-a putea avea

Caci in cautare esti

Si pe zi ce trece, te istovesti

Neagra ti-e fiinta pura

Creata cu dragoste si ura

Alaptat de durere

Te zbati in tacere

Ochiul ei te-a citit

La soldatul acela nenorocit

Cand te retrageai si scurmai

Doar din fire le spuneai

Ca spiritul sau a murit

La glasul primului ciripit

Si ca ai adus prada

Frica noastra drept ofranda „

Avea dreptate Regele Intelept in adancul fiintei mele, caci acesta mi-a fost scopul vizitei, sa cutrier in slabiciune si sa ofer cu bucurie o floare, in adancul inimii tale.

Regina poruncise sa fiu liber si fara a mai astepta sa mai spuna ceva, m-am smuls din mainile celor ce ma inclestase, sa pot respira. N-am scos un sunet, nu m-am aplecat, m-am intors si pe usa am iesit. La scarile castelului m-am oprit, m-am uitat la cer, am zambind si din cetate prin ploaie am fugit.